Apus de soare

Limbile rosii ale soarelui scuipa in sanul naturii bulgari de foc, iar ea ii primeste cu raceala. Rusinat, soarele se scufunda intr-o liniste adanca si dispare repede, ca un cub de gheata intr-un desert ce n-a vazut niciodata apa.
Soarele sufletului meu apune si el cu tristete, iar peste mine se lasa un val gros de uitare. Incet-incet, ma scufund in neant, doar corpul imi ramane pe pamant, pentru a indura chinurile vietii ce parca nu se mai termina. Dilema sufletului meu e inca valabila:sa mor sau sa traiesc?
Poate ca odata, la un apus de soare, ma voi decide. Pana atunci, ramane sa sufar in continuare sub povara grea a sufletului meu cuprins de teama caintr-o zi lumea va disparea, iar noi, oamenii, vom fi doar o amintire a trecutului.


24 aprilie 1994